iubind amazoana

“… mai întotdeauna sfârşeşti prin a te
asemui tu însuţi cu vrăjmaşul”.
Adam din Brema

I
colbul de pe tălpile lui ahile paşnic s-au aşezat
în pletele tale oceanul trupului ţi s-a revărsat
sub soare mâna-mi bătătorită-n lupte cu norii
fiecărui duşman se-odihneşte-n van doritoare
asupra sânului tău

II
când am ajuns faţă-n faţă şi lancea-ţi trădătoare
mi s-a oprit în scut am ştiut că întreg zbuciumul
armatelor din jur nu e decât ecoul dorinţei mele.
te vedeam întâia oară amazoană de vânt
cu ochi de crivăţ şi când mi-ai strigat în lupta
corp la corp printre buzele-ţi însângerate
că-s un şobolan aheu am simţit că tu eşti pantera
ce inima-mi vei sfâşia cu gheara lui eros

III
dar nu te puteam lăsa să pleci atât de tulburătoare
străpuns de imaginea ta în genunchi murmurându-ţi
că te iubesc era o dragoste (la prima încleştare)
şi întâia oară ţi-am tăiat ligamentele
frumoaselor picioare lucru rar durerea te-a făcut
şi mai frumoasă cu ultima armă ţi-am căutat inima
şi sîngerările noatre s-au iubit
până la sfârşitul lumii

IV
colbul nostru încă umed în căldura-i se gătea
să fie gazdă primitoare vântului venind din viitor