lui mişu
soarele ochiul roşu al celuilalt simţit în apa gândului
sorbeam poezia din cupele sfărmate de urcatul la ceruri
al cailor străini de noi ne curăţam urmele paşilor
spre a porni din nou
mai spre cântecul din coastele albastrului
unde stelele uită sărutarea cea de pe urmă
a căderilor de zei
şi mâinile nostre urmau drumul ochilor noştri
fugind de odihna din palmele lor
doar mâini
atât mai eram
printre melcii ce se-nmormântau
acoperindu-se cu visele îngerilor
lăsând o planetă pustie
plângând cochilii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu