marți, 3 iunie 2008

poem-tratat fără viagra despre cum poţi crede că iubeşti o femeie frumoasă de la o distanţă oarecare

născută din cornul caprei
din bogăţia ta s-a-nfruptat zeul
înainte de a porni în tristu-i drum
spre lupta zadarnică

i-ai fost mamă şi iubită
clepsidră de buzunar
plajă pentru metamorfozele-i nenumărate
adăpost hârjoanei
făr’ de grijă nesfârşită

te preschimba-n statuă de marmură
te arunca zălud în necuprinsu-i hău
din suflet îţi rupea mâini
şi tulburătorul chip

te alerga până cădeai
constelaţie-n aşternutul negru
şi se zguduiau ceruri în geneze

şi eu le explicam prietenilor că galaxia asta
n-ar fi nimic fără tine

Niciun comentariu: