dumnezeu nu era de ajuns

icoanele se semnau singure cu nume străine
în aceste zile de început de an cu multă ninsoare
mă simt puternic dar deloc agresiv totul este
purificat şi cred că mă simt aşa bine pentru că
m-am îndrăgostit (în sfârşit!) de mine
acum îi pot iubi pe ceilalţi cum zic acele cuvinte-oameni
mă voi despărţi de poeme firesc aşa cum
se despart cei tineri de zile trecând în
nopţi fierbinţi mai mult visate ele devin din ce
în ce mai imposibile din ce în ce mai fecioare
răstignite pe pruncii lor de lemn de sticlă de beton
de fier şi armele frumuseţii lor vor rugini
atârnate pe un perete uitat al sufletului meu
alături de ochii lor prin care le-am
vânat sufletele
ochicoane icoane cu ochi ţinându-şi în braţe
lacrimile care nu mai ştiu dacă sunt ale mele
sau ale lor ale tuturor femeilor frumoase
de care mă despart acum
până la primul lor sărut şi următorul lor geamăt
de plăcere am alunecat pe icoane şi vă las
nemurirea vouă celor lacomi mie îmi este îndeajuns
dumnezeu.