zeiţă a Nepăsării, rogu-te, mă părăseşte,
să pot să-mi simt infernul şi cuvintele şi
cartea de care fug înspăimântat; mai stângaci
mai stângaci decât lipsa de viaţă; încercând
să mă revolt de singurătate şi de faptul
că moartea e
(de cele mai multe ori) un mic
copil pe lângă nesimţirea mea demnă de un
comandant de lagăr…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu