am trimis multe femei în arenă să se lupte cu fiarele
le-am exilat în deşert să-şi lase oasele pe-acolo
le-am aruncat în aer şi asta pentru că nici una
n-a vrut să locuiască în ţara mea cât un stilou
fără cerneală cât o muchie de coală A4 pătată
de sângele fiară amanta mea cadâna mea
pământul meu cât un poem fără nici
o metaforă de un singur vers ţărâna mea
îmbrăţişarea mea cât cea mai mare groapă comună
săpată vreodată iubirea mea cât depărtarea
de la dumnezeu la mine se poate să le fi speriat
iubirea mea este fioroasă chiar
când zâmbeşte dulce
acum nu-mi mai pot ascunde indiferenţa
aceea ciudată însetată totuşi de distrugere de
a arunca-n stele cuvintele
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu