O, tu, profesoara mea de libertate cu neuronul tău
cât Everestul şi ironiile tale şi acel mother fucker
cu care m-ai dat gata killing me softly dar te
rog ceva nu mă iubi ar fi prea mult pentru
nimicnicia mea spuneam azi că te cunosc de când
aveai o lună şi de atunci nu te-ai schimbat
prea mult doar câteva scutece o păpuşă două
tot un munte tot un vârf de stâncă alunecos
tu adică doar sufletul tău care mai crede că
se zbenguieşte când eu nu mai cred de câteva
secunde bune de luciditate că-mi mai pot
găsi ceea ce tu numeai jumătate iar eu
îndrăznesc azi să-l numesc sufletul tău şi
alte câteva chestii s-ar putea numi acest poem
-unul dintre ultimele totuşi de drag(oste)-
eu mizantropul aproape misoginul încă mă mai
pierd lângă neuronul frumuseţii tale despre care sper
să aibă un simţ al umorului cât toţi neuronii lui einstein
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu