marți, 3 iunie 2008

niciodată e de ajuns

mi s-au prins muşchi verzi pe partea unde
mă gândeam mereu la scăparea nefiinţei tale
minunăţia răspicată pe care o arunci lumii
în faţă

păianjenii au început să mă ia drept zeul lor
imobil blând şi iertător cu pânzele-n care-ţi prinzi
tu clipele
neîndrăznind nici să respire
să nu te sperii când tot treci
prin alfabet probându-ţi câte o literă
la un cuvânt pe care-l sorb cu toată pâlnia urechii
în sărbătoare

mă ruinez încet murdar
pe tărâmul poemelor tale de sânge şi carne
translucidă
total
mă acoperi încet revârsându-te
din muşchiul verde
nu mi se mai văd nici ochii
infernul de serviciu sunt acum chiar eu
un om care se plictiseşte enorm
un ciuline îndrăgostit de explozia albă a unei păpădii

oh la la femeie gălbenuş
uitând de albuşul îmbrăţişării

Niciun comentariu: