în care autorul vede multe dar nu şi cei zece ani care pot fi mai gr(e)i decât 7000

orice ai face nu voi crede nimic despre tine văd în
tine pe bunica ta pe mama ta pe copila ta îl
văd pe tatăl tău pe bunicul tău pe ceilalţi
o văd pe carmen silvia mă văd pe mine şi detaşarea
mea în învingător al slăbiciunilor mele desigur
tu eşti simo’a o dragoste inexplicabilă tu care
eşti şi aceste rânduri şi uşurinţa ta de a fi
aşa cum trebuie să fii liberă oda libertăţii
‘imonei ar putea fi titlul acestui poem care te-ar
iubi o viaţă întreagă dacă ar însemna ceva
aceasta în paradisul meu inexpugnabil de
om-zeu mai jucându-se de-a dragostea când ceilalţi
doar au auzit de ea eu m-am gandit la ea
zi de zi timp de aproape 7000 de ani m-am
străduit s-o creez pe nebuna de brună şi ea
omnipotenta mă confundă acum cu nectarul dintr-o
sticlă de prigat mă dă gata pe gât uitând că
eu iubesc şi sucul ei gastric şi alte măruntaie
de la capăt(ul lumii) tu eşti cea mai
frumoasă de la capătul ăstălalt al lumii care
sunt eu tu eşti cea mai urâtă dintre cele mai
frumoase şi de aici până la sfârşit zău dacă tu
mai ştii dacă eşti tu sau mama sau bunica