visele mele cu tine erau modeste şi de asta azi mi s-a făcut ruşine

speram doar să te întâlnesc încă vie. eram un jucător
slab de şah nu mă gândeam la mutările tale. eram atât de modest
că uneori nici nu mă mai găseam prin canapeaua mea din vis
visam că te am ca model şi te sculptez în marmură
afrodita cu o mie de mâini erai vreo zece ţi le-am lipit
de trup să nu ţi le mai fure barbarii
şi te ţineam de mâinile de marmură mă plimbam cu tine
după miezul nopţii prin bucătărie te aşezam pe bufet pe aragaz
pe frigider te puneam chiar şi pe fereastră. trebuia să te ţin
un pic înclinată să poţi vedea stelele .
şi într-o noapte când era să te scap de multe griji
(te-am prins în ultimul moment)
am înţeles că nu-ţi sculptasem moartea şi sânii…


mda. aveam vise modeste cu tine şi azi mi s-a facut ruşine
creşteam porumbei roşii în cuvintele drăguţe pe care mi le-ai
spus şi-mi cloceam iubirea la un incubator

nu ştiam nici cum arată picioarele sufletului tău
ce fel de funduleţ are ori ce fel de buze
şi tot visam aşa neutru şi nealiniat într-un personal nenorocit
intrând pe brânci în celebrul oraş Tecuci. şi ruşine mi-a fost.
meriţi să visez la tine într-un concorde în flăcări
prăbuşindu-se lângă catedrala notre-dame