suspendaţi de câte un poem ne holbam
unul la altul biciuiţi de dorinţe supralumeşti
ne recunoşteam cuvintele firele de păr
urmele de ruj de spaimă copiii noştri
iubirea pe brânci în ochi în buze rănite
mergea hopa sus în sfârşit ia te uită
s-a ridicat şi-atât de mică
se duce drept la trandafirul negru
eram primii oameni care se cunoşteau
fără a (mai) avea nevoie de un punct de sprijin
eram părinţii-n nebunie
eram părinţii lui adam şi eva
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu