uneori mă amuz(am) să cred că-s reîncarnarea marelui will şi tu reîncarnarea doamnei brune

moto:

“Era o vreme când cartografii dădeau locurilor prin care călătoreau numele celor iubiţi.”
Ondaatje
ei da tu eşti libertatea mea drapelul meu roz ca
o pereche de bikini abia intraţi în uz pe-o pajişte
undeva în munţii brunei cum merită aceşti banali
carpaţi să fie numiţi spun eu linguşind fără
ruşinare această zeiţă care-mi scapă ca un
nume de clasic arhicunoscut dar pe care l-am
uitat şi el de parcă nici n-ar fi existat
dispare in inima ei neagră cu întreaga-i operă
şi eu deja nu mai pot fi romeo şi nici ea julieta
şi în economia universului o tot socotesc şi nu-i
găsesc rezultatul ca o problemă scrisă de mare
pe nisipul unei clepsidre uriaşe în care te
văd întinsă pe câteva din versurile mele
bronzându-te la un soare din cuvinte te voi aduna
la bătrâneţea nemuririi noastre într-un buchet de
trandafiri roşii infinit cu care îl voi trimite pe
Dumnezeu la tine el, dumnezeu acest prieten dificil
căruia nu-i pot spune nimic despre tine
tu frumoasa care te ascunzi în turnurile
mele de fildeş banal voi ajunge în zdrenţe
pe drumurile viselor mele către tine te mai rog
nu te speria şi noapte bună.