eram pe un fir de nisip naufragiat
singurul înşelat de steaua polară
întins pe mine însumi
curtam un ciob de scoică
de două mii cinci sute de ani şi mai bine
eşti tot atât de fermecătoare
şi tot curtezana îngerilor zeilor a altor arătări
amanta nopţii sufletului meu
cu tine
în vânt prin peşteri prin oase pe ziduri
bronzându-te la cuvinte cu picioarele hlizindu-te
la testosteronii zeilor mă uitam
la nori plictisiţi de-atâta ploaie
iubindu-se torenţial
în aşternutul lacrimilor vechi
de două mii şi cinci sute de ani
un bărbat şi o femeie de nori
şi-au scos ochii cu versuri
ce nu pot fi rostite
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu