ce slăbiciune te iubeşte cuvântul amic
îţi este universul şi ce-a mai rămas din el după
ce ne-am întâlnit şi ne-am aprins în montaigne russe
amorul din lumânările de ceară parfumată din burice
noaptea era pierdută ameţită de-un dansator de flamengo
şi din sânii ei dorinţa-i se pierdea printre stele
trenuleţul picătură cu picătură
ne-mprăştia îmbrăţişarea
în lumină deraiere
de-ai putea trăi într-o lacrimă
de fericire aş inventa nişte portocale noi
albastre cu gust de ambrozie şi de tine
nu m-aş sătura cum întunericul nu se satură
de lumină cum marea nu poate fără sarea pământului
aşa eu nu mai pot dormi pe patul fachirului fără
să mă învelesc cu umbra ta
de-o veşnicie urmărindu-te prin oglinzile
universului jucându-ne de-a cosmogonia
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu