miercuri, 4 iunie 2008

Subromânia (gândindu-mă la viaţa mea, alte texte, prieteni, liceeni şi liceene)

…deznădejdea ca metaforă o tipă care să fie aşa
cum cântă nelly furtado să nu fiu furios să nu mai
recitesc ultima scrisoare a lui m. pe care o voi trimite
la căminul ei cald şi lipsit de trădări voi şti că eu sunt
cel din visul unui mic călugăr budist ce doarme
într-un bibelou ironic visat de casares într-un cuvânt al lui borges
prietenii nu au existat vreodată doar se vorbeşte despre ei
c. s-a desăvârşit vorba lui s. luându-şi o căţea eu încerc să nu
mai latru să trişez dormind la soare pe o plută pe un râu liniştit
încerc să fiu divin să nu mai scriu versuri poeme
pe prea puţini oameni îi interesez eu şi povestea vieţii mele
dragostea mea care nu mai este inelul meu de argint
căluţ de mare semn că m-am logodit cu marea şi silvia
o liceeană spunându-mi să revin cu piciorele pe pământ dar
unde mai este şi pământul ce este pământul mă întreb
din înaltul meu cu aripi

Un comentariu:

DIANA spunea...

Minunat Adi...imi era dor de tine, de scrierea ta... nici nu banuiesti, uneori eu iti pot intrezari aripile...
De fapt, pe alocuri, tu pari a banui cate ceva...gand alb.