marți, 3 iunie 2008

schitul voronei

Sfântul Nimeni de-aş fi fost în acea zi de cuvinte cu nori
tot aş fi plîns cu lacrimile altcuiva ale aceluia
care sunt azi infernul este că vreau să fiu cireşele


abia pârguite merele verzi şi care-ţi făceau gura pungă
dacă erai necurat preumblându-te prin livada schitului
dacă intrai în bisericuţa cu infernul lăfăindu-se-n culori


pe zidul pe care nu mi-l mai pot aminti decât idee
apoi cina deloc de taină infernul este că în acest miez
apropiat de noapte nu mai sunt decât picăturile de ploaie


care au căzut atunci peste fata verde (nia din viitor) peste
florina peste noi robii gellu lucian mircea radu adrian lucian
dan sterian cassian daniel catinca şi ceilalţi visul schitului pândit de cuvinte


din toate (şi din cele cinci margarete-ori şase –despre care
nu mai ştiu dacă au fost margarete) din toate nu rămân decât
cuvinte şi infernul meu este că eu văd cum cuvintele se duc







se pierd şi ele într-un târziu în alte graiuri şi tot aşa
mai departe. e un infern insignifiant din perspectiva
acestui vers dar eu ştiu că Acolo nu mai sunt cuvinte


Doar amintiri pe care nu le mai pot stăpâni. Tot ce-ai
făcut şi tot ce n-ai făcut ca să nu existe clipa în care
să nu te bucuri. Acolo doar ecoul a ce-ai fi putut


să fii aici şi flacăra arzând tot ce-ai fost… Doar ecouri
şi litere fără nici o putere. Nici o suferinţă nici o bucurie.
doar lacrimi de neexplicat şi pedeapsa de a te salva c-un singur

vers fără cuvinte

Niciun comentariu: