joi, 29 mai 2008

când mă rog mă-ntorc în acvariu

sunt puţin trist azi doamne şi poate obosit
de sfânta femeie cu sâni de argint
inima aceea cu păr trimisă din călcâile Tale
are cuvintele urechelniţe
degetele tari ascuţite gata să fie
bătute undeva fesele ei sunt prea raţionale
îmbrăţişarea ei cunună de spini sufletul
ei prea departe de indienii amazoniei trecând
pe trupul cu pirogile păgâne la vânat
crocodili

ajută-mă să silabisesc iubirea fără abecedar
a peştilor piranha crescuţi de omul din ea în ficat
un acvariu banal am fost şi eu în tinereţea mea
pierdută în românia o ţară pe undeva între iubita
trecută şi iubita viitoare

dă-te mai încolo şi ai grijă că mai incolo este o prapastie

dincolo şi dincoace de sentimente
ca untdelemnul în oceanul furios pe ceruri
eu mimând furia mimând iubirea
eu alunecos mimându-mă pe mine
sperând să înşel pe cel rău
fără dorinţe
mimându-mi iubita
şi făcând în ciudă serotoninei
hormonul fericirii la care sunt alergic

oricum noaptea nunţii noastre a fost înainte de-a-ţi
linge-n palmă frumuseţea salivei din ochiul din gura deschisă
pentru renovare înainte tot înainte de-a-ţi săruta urâţenia
pe fluturaşul desenat pe gâtul interior c-un creion negru
chinezesc ţinut între dinţi tu erai absentă sorbeai cu paiul
inele de trandafiri mă-ntorc mie nu-mi place decât sexul
prăpăstiilor pe ele le-ndop cu anticoncepţionale suchardine
şi le dau şampanie să nu-şi ia zborul să nu-mi dea urmaşi
prin ceruri mai târziu ei vor cuceri lumea şi te vor căuta
să te ucidă blând pen’că odată m-ai plictisit
atât de mult că a plouat trei zile la rând

fa(n)ta

degetele zgribulite flămânde însetate
şi tu machiată uşor cu blazare roz le alăptai
murmurând un cântec de leagăn în marţiană

apoi le vorbeai de dumnezeu cu ochii închişi zâmbind
frumos creşteau într-o minută cât altele într-un veac
erai o mamă profesionistă mama degetelor mele
cu sânge alb trădătoare
cu o cărămidă din adânc le striveam
fără remuşcare te iubeam madonă fără prunc
întinsă pe canapeaua pe care au murit bunicii
nud pe icoana scrijelită de un înger nebun
pe inima mea de lemn fosilizat

o altă viziune asupra femeii albe

veneai să mă arunci în sus să mă rostogolesc
alături de cuvintele tale anunţând întunericul
meu privat că voi fi iubitorul tău şi că n-am
nici o şansă gura ta era o groapă de lei în care
cuvintele mele m-au aruncat de cum te-am văzut
frumoasă şi iute mai tare decât cel mai bun vin
din infern

eu ahab şi harponul poet

femeia albă primordială ucigaşa de stele
în sângele căpitanului învăluit de umbre
chinuindu-l cu dorinţa lui de a fi zeu
pentru o clipă

femeie gigantică cu sufletul în coadă de balenă
stăpânind toate visele de aer ale oceanelor
femeie groaznic de frumoasă
îţi primesc toate valurile-n sufletul schilodit
de furia-ţi oarbă şi divină


şi-ţi spun de aici din înaltul catargului
înălţat de cuvinte până la mama ta lună am adunat
o mie şi unu de harpoane le am pe toate înfipte-n inimă
pregătite pentru marea întâlnire cu moartea ta din iubire

eu ahab îţi jur că oceanul planetar e prea mic
pentru noi doi
te voi găsi adâncă-n abisul marianelor
ne vom lupta pentru angoasa noastră
între galaxii părăsite de zei

duduia europa

eu şi duduia eu şi europa iubindu-ne făr’a ne atinge
baba asta fără bătrîneţe ca o lună mare dezonourată
de îngeri nătângi eu adevăr care voi deveni intolerabil
cuvintele canceroase dimineţi în care nu mă pot regăsi
în numele meu pleoapele iubitei apunându-mă

o inimă cu păr blond ce bate timpul
c-o secundă mereu întârziere

sunt un taur alb prost crescut fără ahaba
uneori între coarne îmi bate furtuna
mă-ntreb ce caut în vârful sabiei toreadorului
lângă o fetiţă bolnăvicioasă alintată
ţipând bătând din picioare o
vreau îngheţată-n sânge
şi-atunci îmi creşteau coarnele până la cer
şi-n praf se scăldau sticleţii europei


frumoasă europa şi ce picioare are
şi ce mai fuge de mine alintându-mă de departe
machoman de pluş

paranteză

(eşti doar o femeie-carte cu bunăvoinţa editorului
într-un bărbat-carte. sau invers. cu bunăvoinţa ori miopia
cititorului. o femeie plumb. un luceafăr feminin. imaginaţi-vă
o asemenea blasfemie. o carte-fantomă. un coran
scris pe un trup de aisha nemuritoare, eşti o carte harem.
o cursă o marie-magdalenă cu obstacole. o confesiune de
călău ratat. o cruce uitată. eşti confuzia mea. un fir de nisip din
piramida faraonului care este limba mea. toate dicţionarele
universului. tot ce conţine viaţa şi moartea adică noi
şi restul universului. eşti eu. eşti cărarea pe care vine
deşertul în oază. un psalm. o rugă pe care şi-o face un
zeu singur. eşti toate poemele lumii. eşti o armă a omului
din neanderthal o piatră cioplită rudimentar eşti doar
mîinile afroditei eşti INTERNET-ul eşti toate numerele
neantului. eşti toţi dolarii lumii.Împărtăşanie şi tot ce
lipseşte unui om să nu mai fie. un viciu. o şopîrlă păroasă
şi multe alte lucruri bune şi rele şi lucruri care nu sînt
nici bune nici rele. un don Juan seducător de infern.
julieta isolda fecioara maria o divă inaccesibilă sau poate
duduia europa)

duh bovarizând prin divan

în bikini am declarat noi război cerului înstelat
lui kant şi mării baltice îndrăgostită absurd
de ochii apriorici ai filosofului

în bikini ne-am rănit şi am murit de-atîtea ori
am învăţat meticuloşi şi încăpăţînaţi să creştem mari
unul dintr-altul în bikini am experimentat
o bombă inteligentă nou nouţă care ucidea orice lup de stepă
orice înger moralist pe o rază de două braţe căutîndu-te
iubito tipitip iubito de gumă iubito de mestecat
iubito bună de făcut baloane

te-am umflat atît de mult
nu te-am mai putut ţine în braţele somnambule
ale amintirilor poeziei te-am făcut cît o gogoaşă
literară cît luna nu te-am mai ţinut
te-ai tot dus în sus şi-n jos
(depinde cum stăteam regretîndu-te)
şi-acum o faci pe satelitul sexy al lunii

de-ar şti domnul flaubert că doamna
din el a murit nevinovată

zmeoaico eu nu mă plictisesc niciodată
de mine mă păzesc cu toate cuvintele mele
sunt călugărul ce practic rugăciunile cu capul în jos
şi am chilie pîntecul tău bătut în cuie

în întuneric mă arunc în fiecare dimineaţă
legat doar de coarda zîmbetului tău
calea mea către binefacerile eşecului

dar la urma urmei pudic mă plictisesc de trupul tău
dumnezeiesc apărîndu-mi în fiecare dimineaţă
cu miros de cerneală tipografică femeie lacomă
de cuvinte de rugăciuni de feminitatea de familia ta
de bărbatul tău de nunta şi de copiii tăi

umedă fără ruşine plină de ştiri din paradis şi cu urme
de aripi de arhangheli pe fund ca orice femei cînd ai
decăzut ai (re)devenit Absolut

(eu maimuţa creştină musulmană budistă ş.a.m.d. cred
în evoluţia zeilor şi nu cred în intimitate )

poeme canapea

eu alienatul obsedat să nu fiu obsedat cu numele
fără jenă lăsat pe coperte omul fără coperte Omul cu
inima o grenadă ofensivă uitată în lădiţa cu grenade
defensive

eu rămas doar cu un cotor de viaţă pe care îl mai
rod să fiu în formă cînd voi ajunge în faţa ei pe care
voi scrie furios

(cînd scrii să fii furios cînd scrii să zîmbeşti
senin întotdeauna în acelaşi timp cînd scrii să urăşti
şi să iubeşti pentru că tu omule eşti moartea care
experimentează viaţa cînd scrii să zîmbeşti întotdeauna
să fii furios zîmbind să fii furios cu bucurie să te
bucuri cu furie detaşat de parcă ai fi chiar rugăciunea
ajută-mă să nu vreau să fiu ca tine)

voi scrie furios cu un ruj ieftin pe obrajii ei pe
sub piele pe ţîmburucii sînilor pe trecătorile ei de
femeie-Cuvînt doctoriţă de argint mamă incestuoasă
femeie cosmogonică doamnă frankenstein
priveşte-mă
monstru de hîrtie şi cuvinte cîrpit de nebuneală
fă bine acum şi dă-mi o iubită de hîrtie cuvinte
şi cerneală la fel de monstruoasă ca şi mine

***
şi-acum te uită în oglindă şi pupă-ţi
imaginea asta care mă înnebuneşte întrucît nu mă
înnebuneşte

poeme canapea orice om nu nu
sînt mult mai mult decît un mizantrop decît un


schizoid care nu se tratează un trup de maimuţă
şi un spirit de cetăţean o minte care urăşte
fragmentele dispreţuieşte fragmentele adică eu
amintirile mele ca nişte vise de pradă cuvintele
poemele cărţile iubirea asta indecentă din aceste
pagini iubirile celelalte ca nişte pui flămînzi
ceilalţi oameni sugînd rugăciuni

pe frontul din bikini nimic nou

mai bine mă-ntorc singur la o poveste veche să nu
mă opresc s-apuc să sun sfîrşitul lumii

aceleaşi organe analfabete aceeaşi politică aceeaşi artă
cultură educaţie civilizaţie aceeaşi detergenţi aceleaşi
etichete aceeaşi bere aceleaşi frumuseţi goale mergînd
ţanţoşe că au ţoale aceiaşi bărbaţi aceiaşi poeţi aceleaşi
cuvinte sau necuvinte acelaşi (se putea?) dumnezeu mare
mereu în bikini pereţii îndrăgostindu-se de-o icoană şi
de-un poster EU trebuia să învăţ să nu-mi mai fie frică
ruşine să spun EU cărăruia eu aproape viaţa

EU jucîndu-mă de-a poezia cu tine şi îndrăgostindu-mă
uitîndu-mă prin gaura poemelor la orgiile tale cu sufletul
prin aşternuturile trupului văzîndu-ţi bărbatul din carne
şi oase şi copiii născîndu-se eu jucîndu-mă de-a iubirea
alergînd prin metaforele tale credeam că o singură inimă
mi-e de ajuns şi că te voi uita fără reguli

eu prea masculin mizeria şi sărăcia singurele mele
prietene fidele cîteodată chiar amante înfocate eu şi
dumnezeu conspirînd împotriva dorinţei mereu în bikini

creînd mai apoi
atolul
avînd iubita asta de care nu mai scap în cuvinte top model

Viaţa şi alte vicii (7)

o iubire de celuloză şi cuvinte
apoi alte iubiri de celuloză şi hîrtie
un film pe care n-o să-l producă nimeni
pentru că acest monstru care te pîndeşte din această
carte nu poate fi privit nici măcar de adulţii
care şi-au ucis de mult copiii din ei nu e groază
nu-s poeme de speriat zeii un demon pe lîngă care
kayser soze e un nou născut care nu poate să plîngă
care nu e nici moartea nici neantul nici nimicul
e tot ceea ce încearcă să nu fie prins
în cuvinte şi nu e dumnezeu sau satan nici măcar un om
nici măcar cuvinte uitate nici fiinţă nici nefiinţă
oh nici măcar plictisul un demon care nu e demon
şi pe lîngă care infinitul e o monedă de un ban
ieşită din uz mărunţişul mărunţişului

cred că nu înţelegeţi ce nu înţeleg nici eu care
oricum nu sînt eu nici începutul nici sfîrşitul
nici ceea ce se pare că mă posedă fiindcă la urma urmei
pare a fi doar o simplă carte sau o greşeală
a părinţilor mei din flori

şi dacă eu nu mă iau în serios şi nu mai ştiu
ce este important cine poate să aibă un simţ al umorului
mai dezvoltat decît atotputernicul?

Viaţa şi alte vicii (6)

poemele pe care ţi le-am scris
fotografii bizare ale cuvintelor ce-mi plăsmuiesc
sufletul fotografii din albumul îngerilor noştri
care nu prea se suportă atîrnînd în camera obscură
lîngă lenjeria intimă a unui zeu care-şi linge rănile
nudul meu plictisitor fără zborul tău iubito
eu nu-s decît moartea visîndu-mă banal

fotografii surprinzînd masacrarea cuvintelor frumoase
un auschwitz al cuvintelor ce doresc mîntuirea între
un da şi un nu este toată iubirea mea mai sacră
decît o zeiţă răstignită cu veşmînt ultimu-i suflu

iubirea mea atît de blazată încît pe crucea
din stînga sau dreapta nu s-ar interesa de ce ar fi
părăsită
suflu şi te stingi
iubirea mea femeie de parcă ar şti că îngerii-şi
fac de cap şi nevoile lîngă gardul paradisului sedentar
o mahala a universului un pic mai
altfel decît celelalte iubită zeu

Viaţa şi alte vicii (5)

da şi oamenii sînt tot un viciu şi părinţii
şi copiii şi credinţa şi zeii în general tot ceea ce
ne ţine în cuvinte şi semne sînt vicii şi bucuria şi
tristeţea şi piatra din capătul lumii pe care o arunc
în orice cititor zace un înger plictisit de ceea ce
citeşte victima care a uitat să zboare
disperarea care vine cum vine şi somnul şi ea are
vise şi ca şi disperarea şi somnul vine şi iubita dar
ea are tăceri din ce în ce mai dese ca nişte păduri în
care eu plec la vînat iubirea ei stinsă pentru iluzia
care sînt neantul
şi asta nu-mi dă nici o senzaţie de parcă aş fi aproape
viu


APROAPE VIU alt titlu de carte nu-mi plac cărţile obiectele
şi mai ales coperţile
OMUL FĂRĂ COPERTE alt titlu o carte numai din titluri
oameni titluri sau o dragoste la 451 grade fahrenheit
oameni fugind de fericire de parcă cine ştie ce premiu
s-ar da la cursa asta cine fuge mai repede şi mai departe
de fericire: oamenii singura specie ratată şi nihilismul
tot un viciu ca şi laptele şi mierea şi ţin să subliniez
că nihilismul nu mi-a fost amantă

Viaţa şi alte vicii (4)


mă las de viaţă călugăr alb
cu nostalgii hotărît să nu-mi mai fie frică de greşeli
şarlatan din bunătate şi bun din viciu mincinos spunînd
numai adevăruri şi adevăr fără a fi adevăr: “Nu mă tem
să fiu singur sau să fiu respins de dragul altuia sau
să părăsesc orice va trebui să părăsesc. Şi nu mă sperie
să fac o greşeală, chiar o greşeală mare, o greşeală
de-o viaţă, poate chiar cît veşnicia de mare”desigur
joyce NU mi-e frică pentru că a venit timpul călare în
zale şi mi-a strigat cu armele de foc că e de ajuns cu mine
că-s plictiseala pămîntului că e cazul să cuceresc şi eu ceva
din lumea asta de doi lei
şi a plecat timpul mestecînd seminţe de floarea
soarelui scuipînd coji pe umbra lui

şi eu şi noi nici nu-l luam în seamă. timpul e doar
ceva atît de omenesc un viciu ca oricare altul dorinţa
de orice de a cuceri de a avea experienţe aventuri un viciu
viaţa un viciu divin bine ai venit
eu mă duc noi ne ducem noi şi numele
să exist să existăm
fără tine pe lîngă drum zeu multiplicat la infinit
zeu al minciunii şi umbră a vieţii
încercînd să mă înţeleg de moarte

Viaţa şi alte vicii (3)

ca un magician care-şi uimeşte publicul nesătul
întorcîndu-se în pîntecele mamei neprihănit mai simplu
şi mai înţelept decît orice spermatozoid uitînd de toate
cele ale vieţii şi învăţînd plînsul şi bucuria de dinainte
de orice naştere

ca un iluzionist poemul te mîngîie pe tot trupul
iubito şi-ţi taie sufletul în două de se crucesc toţi
îngerii şi tu silabisindu-ţi plăcerea şi refuzînd-o
ea merită să fie dăruită doar unuia
şi senzaţia serii
doamnelor şi domnilor
îl voi face pe dumnezeu să dispară
în minunatul ei trup şi apoi să reapară


toţi magicieni trişti pe margini de morminte
lîngă focuri de cuvinte
cercînd
să facem pe alţii să dispară-n locul nostru

Viaţa şi alte vicii (2)

viaţa o iubită de cleştar ţinîndu-te în gură
şi învăţînd pe rînd fierbinţeala căldicelul recele şi apoi
tu cel care îmi porţi un nume tu scuipat în valuri care
nu te duc undeva în urmă iubita mai scuipîndu-te o dată
în ţarină amestecîndu-te modelîndu-te iubit nou jumătate tu
jumătate altul jumătate mort jumătate viu
golem zdrobind mai apoi fericirea universului


sau viaţa un ibric de femeie muritoare cum n-au
mai văzut muritorii mai monstruoasă decît întreg universul
acest rege al misoginilor în care fierbi tu suflet mai
urîtă decît zeiţa urîţeniei îţi dai unghiile cu mine te
speli cu mine te arzi cu mine în bucătărioara sufletului
tău dai în foc şi nici nu ştii de mine cine sînt eu să
desfiinţez graniţele să mă hrănesc cu gardurile de sîrmă
ghimpată ce despart frumuseţea de urîţenie mai bine
toarnă-mă odată în forma lipsită de tine a orgasmului tău
cu aromă de cafea ieftină

Viaţa şi alte vicii (1)


de fapt viaţa o străină pe care o iubesc mai superficial
decît cuvintele o prostituată imaginată în dansul nostru
mereu lipsit de graţie pe limba de hîrtie
viaţa o sfîntă care a ales infernul meu personal ca sihăstrie
o femeie cu o mie de înfăţişări la care renunţ mereu ca un
alcoolic înrăit la femeile lui de sticlă mai transparente
decât orice vise cu inima-n sînul lui avraam şi cu ficatul
în luntrea lui charon uitat de semnificaţia mea mă-ntorc
la porii tăi ca la nişte izvoare secate sărind din trandafiri
de fum în cuvinte de ceaţă viaţa se întrevede ca o mamă
care te părăseşte înainte de a te naşte

visez că eşti unicul avorton care a scris versuri în care
eu sînt tu şi nu-mi rămâne decît să visez gustul laptelui
matern sau cel al unei iubiri unice de la o anumită secundă
uneori desigur plictisitoare viaţa o poetă care a răpit-o pe zeiţa
frumuseţii închizînd-o într-o călimară şi i-a luat locul
în olimp o altă călimară la care nu vrei să ajungi
pentru că ea-ţi ştie cu cerneală de miere versul
ce-ti îmbrăţişează moartea-n dulce desfrîu