dordealinatunetul într-o după-amiază
plouată de septembrie 99 de veacuri de la noaptea
nunţii noastre de hârtie şi cerneală când am
dezvirginat împreună universul şi petele de cerneală
erau singura dovadă a nevinovăţiei sale în care
de altfel nu credeam ne sărutam prin cuvinte
ne căutam frumuseţea tinereţea neobişnuitul noaptea
era rochia ta de mireasă grăbită sfâşiată
de stele căzătoare la picioarele tale
cu bine am ajuns portocale
rostogolindu-ne de pe eşafod
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu