miercuri, 4 iunie 2008

Bună dimineaţa!

13 noiembrie 2004

bună dimineaţa se auzi de neauzitul
dintr-un ecograf străin

bună dimineaţa
şopti întunericul din spatele iluziei
plăcerii de a fi în lanul de secară de a fi în mintea ta

bună dimineaţa
răsună în salonul gol
de pe masa albă te salutau un făt de cinci-şase luni
de culoarea sângelui de vişină atins de vrajă
din cutia de carton pentru biscuiţi
câţiva embrioni de lângă borcanele cu eşantioane de urină
de lângă recile instrumente medicale
mănuşile necurăţate de mucoase
ziare vechi

dacă i-am face morţii în fiecare dimineaţă
urechi de măgar i-am pune nas de gogoşar sau de morcov
costum fistichiu de clown dacă ne-am juca mai des cu ea
tot în zadar ar fi ea ar avea acelaşi sec simţ al umorului
tot de neînţeles ar fi
în ciuda cuvintelor despre viaţa de apoi
despre liberul arbitru care în această situaţie deloc erotică
nu ne poate deloc lăsa să alegem

şi aşteptând continuarea poemului
inexplicabilul sentiment al groazei de a fi în mintea celuilalt
a celui care speră că totuşi deşertăciunea
e doar un zâmbet al eternităţii divine

şi gândul că e timpul de să devin inuman cu mine însumi
că e timpul de a pleca în cruciadă în propria-mi minte
cu toţi copiii de acolo să fac ceva
de exemplu să îi arunc în prăpastie să înveţe a zbura
cât mai este timp până nu ajung să creadă că mintea mea este lumea
că lumea nu este decât un poem pe care poţi aluneca precum
pe-o coajă de banană
că oasele capului meu ar fi atât de preţioase încât să nu merite
un grafitti obscen ca orice sfârşit.

Obscen – adică încă plin de viaţă. Ca orice ultimă răsuflare, orice răsuflare...

Niciun comentariu: