eu ahab şi harponul poet

femeia albă primordială ucigaşa de stele
în sângele căpitanului învăluit de umbre
chinuindu-l cu dorinţa lui de a fi zeu
pentru o clipă

femeie gigantică cu sufletul în coadă de balenă
stăpânind toate visele de aer ale oceanelor
femeie groaznic de frumoasă
îţi primesc toate valurile-n sufletul schilodit
de furia-ţi oarbă şi divină


şi-ţi spun de aici din înaltul catargului
înălţat de cuvinte până la mama ta lună am adunat
o mie şi unu de harpoane le am pe toate înfipte-n inimă
pregătite pentru marea întâlnire cu moartea ta din iubire

eu ahab îţi jur că oceanul planetar e prea mic
pentru noi doi
te voi găsi adâncă-n abisul marianelor
ne vom lupta pentru angoasa noastră
între galaxii părăsite de zei